..mi-am adus aminte de toate "uşile" deschise peste care am dat pâna acum.. cum m-am zbuciumat mereu în faţa lor, cum mi-am pus mereu probleme despre actul, ca atare, de a paşi peste un prag, de a lăsa ceva "dincolo" de uşa.. Mi-am asumat mereu un destin nu foarte prietenos al propriei firi -nu foarte prietenoasă- până am ajuns să dau, în dezordinea interioară inerentă, întâmplător, peste lucrurile atât de evidente care mi-au stat dintotdeauna sub ochi: nu exista uşi, nu exista praguri sau pereţi in care sa fie necesare uşile.. M-am lăsat păcălit mereu de mirajul "iniţierii", de nevoia deja reflexă de a mă lăsa pus la încercare fără să ridic vălul subtil ce-mi acoperea privirea şi îmi abătea atenţia de la scenariul grotesc şi repetitiv al alegerilor făcute.. O picatură lăsată să alunece într-un singur sens (întotdeauna înainte, fără posibilitatea de a reveni la vreo răscruce) prin labirintul incintelor fizice şi metafizice ale "vieţii". Uşile nu exista decât atunci când raţiunea a fost deja păcălită că ar avea sau (încă) nu, o cheie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu