Suntem prizonierii propriilor judecati de valoare.. Impunem celor din jur o pseudofericire curios de inflexibila. Totul trebuie sa fie asa cum suntem sau cum intelegem noi.. pana si ceea ce daruim respecta mai degraba preferintele proprii si nu pe cele "inferioare" ale celui pe care vrem sa-l bucuram.. E prea mare efortul de a trece peste reflexele conditionate ale propriului "eu".. si de a incerca sa ascultam framantarea celorlalte "eu"-ri.. Ne dorim cauza unui zambet dar ii fixam coordonate stricte de la care abaterile sunt taxate ca tradari si minciuna.. ne zbatem,ne agitam, ne "executam" si ne reinviem doar pentru a insamanta cu forta firimituri de "eu" in tot si toate.. iubim diversitatea si ne plictisim de ea cand devine cunoscuta.. dar incercam sa ne replicam la infinit pentru ca ceea ce cunostem noi insine e,musai si ceea ce e mai frumos si bun.. ne iubim sinele si-l cautam pe bucati in ceilalti.. si cand il gasim ni-l luam inapoi si renegam golul pe care il lasam.. nu stim de ce,nu stim cat va dura si cand va incepe "calatoria" dar stim exact momentul pauzelor si stim ca daca drumul devine greu e doar vina celor pe care-i luam cu noi.
..am fost peste tot in mine insumi.. au mai ramas unghere necercetate.. necunoscute?!.. nu. Insa cu siguranta ceea ce stiu deja se transforma si se modeleaza continuu.. si ma voi mai surprinde inca multa vreme.. si uneori asta e bine.
